Preluat de pe www.aquanano.eu.
Datorită aplicării de către Ministerul Sănătății a Regulamentului nr. 1170/2009 de modificare a Directivei 2002/46/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, şi a Regulamentului (CE) nr. 1925/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului, începând cu septembrie 2010, argintul coloidal în particular, și mineralele coloidale în general, nu mai pot fi utilizate în producerea suplimentelor alimentare, pe teritoriul Uniunii Europene.
Totodată, începând cu noiembrie 2025, aceste forme de minerale nu mai este permis a fi utilizate în produsele cosmetice, datorită Regulamentului (UE) 2024/858 al Comisiei, din 14 martie 2024, care modifică Regulamentul (CE) nr. 1223/2009 privind produsele cosmetice.
Sub formă ionică sau metalică necoloidală, unele dintre ele, pot fi utilizate în continuare în produsele cosmetice.
Ca atare, începând cu luna octombrie 2025, produsele de tip coloidal: argint, aur, platină, cupru, amestecurile acestora sub orice formă, nu vor mai fi trimise în lanțul de distribuție, ele nemaifiind disponibile pentru vânzare după terminarea stocurilor curente.
Motivul acestei hotărâri este: nu sunt probleme cu ele, dar dacă ar fi? Iată în continuare motivația Comisiei:
Articolul 16(6) din Regulamentul 1223/2009
Regulamentul cosmetic (CE) nr. 1223/2009 impune că pentru orice produs cosmetic care conține nanomateriale, trebuie să fie asigurat un nivel înalt de protecție a sănătății umane. Când Comisia are îndoieli privind siguranța unui nanomaterial, poate solicita SCCS o opinie științifică. EUR-Lex+2EUR-Lex+2
Opinia SCCS privind argint coloidal / nano
SCCS a emis un „Scientific advice” (8 ianuarie 2021) în care, luând în considerare aspecte fizico-chimice, toxice și de expunere, a concluzionat că există „o bază pentru îngrijorare” că argintul coloidal (nano) poate prezenta riscuri pentru consumator dacă este folosit în produse cosmetice. EUR-Lex+2EUR-Lex+2
Lipsa datelor suficiente pentru evaluare completă
Pentru multe nanomateriale (inclusiv argint nano), SCCS a subliniat că datele existente sunt insuficiente pentru a efectua o evaluare completă și convingătoare a siguranței. În lipsa unor dovezi solide care să excludă efecte adverse (de exemplu absorbție sistemică, acumulare, efecte genetice, etc.), utilizarea lor trebuie restricționată sau interzisă. Critical Catalyst+3EUR-Lex+3EUR-Lex+3
Potabilitatea riscurilor pentru sănătate
SCCS a sugerat posibile efecte negative — de exemplu, absorbție sistemică a particulelor metalice sau ionice, acumulare în organe (ficat, splină) și potențial genotoxic, imunotoxic sau nefrotoxic — ceea ce justifică prudența și aplicarea măsurilor de control. cosmeticscare.eu+3EUR-Lex+3EUR-Lex+3
Principiul precauției
Având în vedere aceste incertitudini științifice și potențialul de risc, Comisia UE adoptă o abordare precaută, interzicând producția și punerea pe piață a produselor cosmetice care conțin argint nano, până la clarificarea completă a datelor de siguranță. EUR-Lex+3EUR-Lex+3EUR-Lex+3
Cu alte cuvinte, trăim în UE, și asta ne ocupă toată ziua. Revenind:
1. Argintul coloidal și argintul ionic, sub formele lor cele mai simple, sunt perfect echivalente. Pentru aceasta, la terminarea stocurilor actuale, produsele pe bază de argint coloidal vor fi înlocuite cu produse pe bază de ioni de argint. Aceste produse vor avea specificațiile de etichetare, de utilizare, și numele produselor, modificate în mod adecvat, după cum este cazul, dar codurile de bare aferente vor fi identice, pentru o înlocuire simplă a lor.
De exemplu, produsul ”Argint coloidal Forte”, este redenumit ”Hidrosol de argint, Forte”. Notificările și documentațiile de produs vor fi și ele disponibile, în egală măsură, pentru toate produsele pe bază de argint, fie flacoane de 480mL sau spray.
Va fi necesară înlocuirea fotografiilor și etichetelor de produs, precum și a detaliilor de nume, fie în cataloagele fizice, în listele de produse în format electronic, sau în magazinele online. Aceste date vor fi disponibile la solicitare, către distribuitor, sau prin e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
2. Toate celelalte produse coloidală, sub formă lichidă, vor fi disponibile, începând de la o dată ulterioară, sub forma de substanțe chimice nepericuloase, de uz general. Aceasta înseamnă că vor trebui comercializate ca atare, de entitățile persoane juridice care au această formă de activitate, și autorizările necesare, fie online sau fizic.
3. Produsele cosmetice: geluri, creme, sapunuri, conținând aur, cupru sau argint, sunt reformulate, conținând aur, argint si cupru sub formele permise de legislația în vigoare, deci sub formă non nano. În majoritatea lor au doar ușoare modificări în nume și în compoziție, și sunt deja disponibile pentru a fi comercializate, după terminarea stocurilor actuale.
Ce înseamnă aceasta pentru utilizatorul persoană fizică?
Este simplu: trăim în Europa. Mâncăm și bem ce decide Europa. Unele le vom mai avea la dispoziție, altele nu, căci acesta este ”parcursul European”. Blugi și banane însă, vom avea cu siguranță. O vreme...